Filosofia Montessori

Materiale Montessori

Principiile filosofiei Montessori

Maria Montessori și-a definit metoda ca educație pentru viață. Prin importanța acordată fiecărei perioade sensibile din viața copilului, Montessori este mediul ideal pentru dezvoltarea sa la toate nivelurile: social, emoțional, spiritual și intelectual.

Construită pe observații științifice obținute în peste 100 de ani de existență, filosofia Montessori pune copilul în centru, nu educatorul. Pornind de la convingerea că fiecare copil este dornic în mod biologic să învețe, treaba adultului rămâne aceea de a îi crea condițiile potrivite și a interveni doar atunci când  îi este solicitat ajutorul.  

Copilul se bucură de libertate de alegere și este încurajat să exploreze lumea prin intermediul materialelor de lucru. Autoevaluarea și autocorecția sunt părți esențiale ale educației Montessori, iar ordinea, coordonarea, concentrarea și independența sunt aptitudini urmărite de fiecare educator.

Activități Montessori

Grupe mixte de vârstă

Interacțiunea între copiii de vârste diferite reproduce la o scară mai mică comunitățile în care vor funcționa mai târziu în societate ca adulți. Atunci când au ocazia să învețe unii de la alții sub observarea atentă a educatorului, copiii învață să înlocuiască competiția cu colaborarea, deprind bunele maniere și exersează arta de gestionare a conflictelor.  

Cei mari au posibilitatea de a își asuma rolul de mentor, ajutându-i pe cei mai mici să învețe lucrurile pe care ei deja le stăpânesc. Această responsabilitate le oferă încredere în sine, îi ajută să devină mai toleranți, răbdători și le oferă pretextul să își consolideze cunoștințele. Copiii mai mici din grupă, pe de cealaltă parte, au șansa de a găsi modele apropiate de vârsta lor, pe care le pot urmări îndeaproape.  

Perioade neîntrerupte de lucru

Lucrul neîntrerupt are loc zilnic, durează între 1-3 ore în funcție de vârstă și este faza în care copilul își dezvoltă capacitatea de a intra într-o stare de concentrare profundă. Atunci când devine absorbit de o activitate pe care și-o alege singur, se atinge un nivel superior de înțelegere. Ceea ce face îl interesează și îi oferă satisfacție.  

După începerea activității, educatorul se asigură că nimic nu îl va deranja în munca sa. Mediul Montessori este conceput astfel încât copilul să poată progresa în propriul ritm, fără a se simți presat de faptul că un coleg termină mai devreme sau că educatorul îi va opri la un moment dat pentru a trece la alt material.

Filozofia Montessori

Materiale Montessori

Nimic nu ajunge în minte fără să fi trecut mai întâi prin mâini, spunea Maria Montessori. Noi folosim materiale Nienhuis, create conform schițelor originale și gândite pentru învățare independentă și personalizată. Materialele sunt prezentate de educator în ordinea progresivă a dificultății, sunt gândite pentru a încuraja repetiția – singura cale către perfecționare și ajută la învățarea pe rând a conceptelor și abilităților.

Utilizarea materialelor Montessori implică mișcare (împerecherea, ordonarea, deplasarea, înțelegerea proprietăților fizice etc.), încurajând copilul să comunice cu mediul și să-și dezvolte abilități motorii, senzoriale, emoționale și cognitive. Estetica lor este concepută pentru a atrage și  îndemna copiii să aibă grijă de ele ca de propriile lucruri. Ordinea așezării materialelor în mediul Montessori este utilă la crearea unei logici interioare privind așezarea obiectelor în spațiu.

Materiale Montessori
Vreau să fiu contactat

Cine a fost Maria Montessori

Maria Montessori

Maria Montessori și-a început munca de medic psihiatru într-un cartier sărac din suburbiile Romei și într-o perioadă în care domeniul medical era exclusivitatea bărbaților. Motivată să lucreze cu perseverență și forță pentru a schimba realitatea din acele vremuri, Maria Montessori a devenit prima femeie medic din Italia.  

Încă de la începutul carierei în psihiatrie, și-a descoperit pasiunea pentru educație: a urmat clase de pedagogie, a aprofundat teoria educațională și s-a dedicat copiilor cu dizabilități intelectuale, în mijlocul cărora a descoperit metoda care avea să revoluționeze educația din toată lumea.

În 1907, a fondat Casa dei Bambini, o grădiniță pentru copii cu inteligență normală, care proveneau din medii defavorizate.

Dr. Montessori a observat că, în Casa dei Bambini, copiii „răspundeau la respectivele materiale printr-o concentrare profundă, realizându-se astfel o transformare completă a felului lor de a fi; treceau de la comportamentul obișnuit de fantezie, neatenție și dezordine la o stare de calm, pace și ordine profundă în raport cu mediul”.

Până în anul 1910, metoda Montessori a devenit un succes internațional. Fondatoarea și-a dedicat restul vieții ținând conferințe și prelegeri, publicând cărți și învățând specialiști din lumea întreagă cum să implementeze noile metode educaționale.

Cea mai mare confirmare a succesului unui profesor este momentul când el poate spune: Copilul lucrează acum ca și cum eu nu aș exista., Maria Montessori.